Jocuri de poveste!

                                         Jocuri de poveste!

Fiecare cărticică din colecția Micii Făurari, Copii Legendari - Copiii își ilustrează singuri poveștile! - își găsește transpusă făptura minunată într-un set de jetoane/cărți de joc cu care povestea capătă viață la propriu.

Douăzeci de activități antrenante vor captiva vârste de la 3-4 ani până la 10-12 sau chiar mai mult, pentru cei ce adoră joaca și veselia.

Ele pleacă de la o activitate de încălzire, la alegere din șase variante cu totul deosebite, pentru a deschide cadrul de poveste în care va avea loc jocul ales.

Pentru perechi, grupuri mici de patru-cinci copii sau grupuri mari de douăzeci-douăzeci și patru de copii, din multitudinea de jocuri din foaia de instrucțiuni se va alege cel considerat potrivit pentru atmosfera dorită - de veselie zgomotoasă sau de joacă liniștită.

Jocul are ca scop gruparea copiilor în funcție de elementele de pe jetoane, câte patru la un loc. Odată grupați, ei vor întoarce jetoanele și le vor asambla pentru a descoperi scena tipărită pe verso, descoperind astfel povestea pierdută din cadrul activității de încălzire.

Cartonașele cu elemente care la vârste mai mici vor fi folosite ca atare, devin cărți de joc în cadrul activităților pentru copiii mai mari, de gimnaziu.

Jocurile Micilor Făurari îmbină veselia cu înțelepciunea poveștilor creând o atmosferă destinsă, de familie, atât acasă, cât și la școală sau la grădiniță, aducând o notă aparte și activităților de recreere sau petrecerilor pentru copii!